Dragi colegi,

 

Este o mare plăcere și onoare pentru mine ca în numele Comitetului de Organizare să vă invit la al 2-lea Congres Naţional al Asociaţiei de Medicină de Laborator din România cu participare internaţională București, 09 - 12 Mai 2018.

 

Conferința este organizată sub auspiciile International Federation of Clinical Chemistry IFCC și al European Federation of Laboratory Medicine EFLM, în colaborare cu UMF București, UMF Târgu Mureş, UMF Iuliu Hațieganu Cluj Napoca, UMF Timișoara și UMF Iași, având ca societăți profesionale partenere Societatea Română de Microbiologie și Societatea Română de Hematologie.

 

Rezultatele de laborator contribuie în foarte mare măsură la luarea deciziilor medicale, la stabilirea ghidurilor și protocoalelor clinice, iar progresele în domenii de vârf ale medicinei de laborator (biologie moleculară, genetică) au impact în conduita clinică. Printre obiectivele AMLR se numără stabilirea unor rețele de comunicare între profesioniștii care lucrează în laboratoare medicale, implementarea tehnicilor avansate de diagnostic, stabilirea unor standarde exigente de calitate pentru munca de laborator, iar întâlnirile anuale cu ocazia conferințelor sau congreselor oferă contextul adecvat pentru realizarea acestor deziderate.

 

Tematica conferinței acoperă aspecte din toate domeniile medicinei de laborator: biochimie, microbiologie, hematologie/hemostază, imunologie, genetică, biologie moleculară.

 

Expoziția de echipamente, reactivi și consumabile de laborator, precum și workshopurile organizate de companii vor contribui la crearea unei atmosfere de lucru interactive.

 

Tinerii colegi vor fi stimulați prin acordarea a două premii, pentru cea mai bună prezentare poster și pentru activitate profesională.

 

Pentru colegii din mediul universitar conferința oferă o bună oportunitate de a-și prezenta rezultatele cercetărilor. Rezumatele vor fi publicate în Revista Română de Medicină de Laborator (indexată ISI Thompson Reuters, cu factor de impact).

 

Evenimentul va fi creditat cu credite EMC de către Colegiul Medicilor și de către OBBCSSR.

 

Conferinta are loc in Bucuresti, capitala Romaniei, si in acelasi timp cel mai mare oras, centru industrial si comercial al tarii. Bucurestiul este a 6-a cea mai mare capitala din Uniunea Europeana. Potrivit Academiei Recordurilor Mondiale, Casa Poporului este a 2-a cea mai mare cladire din lume, cea mai scumpa cladire si cea mai grea.

Asteptam sa va revedem in mai!

Prof. Dr. Minodora DOBREANU      Conf. Dr. Ioana BRUDAŞCĂ